Mers el-Kébir, u portu di l'infanzia di Thierry Ardisson
Un annu fà, u 14 lugliu 2025, Thierry Ardisson si n'andava à l'età di 76 anni, à l'ospedale di a Pitié-Salpêtrière in Parighji. Daretu à l'omu in neru, famosu per e so interviste pruvucatrici è e so emissioni culti, si piattava un zitellu marcatu da una zitellina itinerante, in particulare in Algeria. Ma a so storia principia luntanu da i piatti di televisione, in una cità portuaria algerina : Mers el-Kébir.
Una zitellina in Algeria, trà i primi ricordi
Natu u 6 ghjennaghju 1949 à Bourganeuf, in a Creuse, Thierry Ardisson ùn hà micca crisciutu in una sola cità. U so babbu, Victor Ardisson, ingegnere in edilizia, era spessu mandatu in grandi cantieri. A famiglia seguitava i so spustamenti, di regione in regione. Trà ste tappe, un periudu impurtante : quellu passatu à Mers el-Kébir, vicinu à Oran, nantu à a costa mediterrania algerina.
Sta parte di a so zitellina hè stata longa pocu cunnisciuta. Eppuru, hà marcatu prufondamente l'animatore. In 2015, nantu à u piattu di Salut les Terriens !, Thierry Ardisson era statu scunvulutu evocendu sta terra chì appartenia à i so primi ricordi. Mentre Enrico Macias parlava di l'Algeria, l'emuzione avia guadagnatu u prisentatore, chì ùn avia micca riesciutu à trattene e so lacrime. Thierry hà passatu una parte di a so zitellina in Algeria è hè per quessa ch'ellu hè, ellu ancu, tantu emuziunatu ascultendu sta canzona, avia spiegatu Michel Drucker, prisente nantu à u piattu.
Mers el-Kébir, u portu maiò di a so storia
A cità di Mers el-Kébir, chì u so nome significa u grande portu in arabu, occupa un locu particulare in a storia marittima di l'Algeria. Situata à pochi chilometri da Oran, pussede una rada naturale eccezziunale è accoglie ancu oghje una impurtante basa navale. Hè in sta cità chì u ghjovanu Thierry Ardisson scopre una parte di u mondu. U so babbu ci travaglia allora à a ristaurazione di a basa militare di Mers el-Kébir. Sta missione obbliga a famiglia à stallà si tempuraneamente in locu.
Sta zitellina fatta di demenaghjamenti successivi hà custruitu una persunalità particulare. Thierry Ardisson cuntarà più tardi avè spessu sintutu un sintimu di decalage. Cresce senza veru locu d'attaccu, sempre prontu à ripiglià a strada. I so cantieri ci purtavanu à demenà tutti i dui o trè anni. Ci era scatule per tuttu. Sempre prontu à ripiglià a strada, aghju cusì pigliatu l'abitudine d'avè una per arrigistrà i mo ricordi, spiegava in u Journal du Dimanche in 2013.
Micca un pied-noir, ma un ligame affettivu
In sta vita nomade, l'Algeria ferma eppuru una tappa à parte. Thierry Ardisson ùn si cunsiderava micca cum'è un pied-noir, termine chì designa i Francesi stallati in Algeria prima di l'indipendenza. Teneva à fà a distinzione trà una zitellina passata tempuraneamente in u paese è una appartenenza identitaria. Aghju vissutu in Algeria, ma ùn sò micca pied-noir, avia tenutu à precisà quandu evocava stu periudu. Una sfumatura impurtante per quellu chì guardava un ligame affettivu cù sta terra senza rivendicà una storia chì ùn era micca a soia. L'Algeria rapprisintava soprattuttu un ricordu di zitellina, quellu di un zitellinu chì seguitava u so babbu nantu à e strade di i grandi cantieri.
Da i porti mediterranii à a televisione francese
Dopu u so passu in Algeria, Thierry Ardisson cuntinueghja a so zitellina à u ritmu di l'affettazioni di u so babbu. In 1957, a famiglia si stallà in Savoia, à Arêches, induve Victor Ardisson participeghja à a custruzzione di u barrage di Roselend. Sta zitellina muvimentata ùn hè micca sempre stata vissuta faciule da u futuru animatore. Parlarà spessu di un sintimu di sulitudine è di incomprensione. Ùn aghju micca avutu una zitellina marrante, diceva. È ùn capia micca ciò chì facia quì. Pensava d'esse cascatu in a mala famiglia, cunfidava uni pochi di mesi prima di a so sparizione.
Eppuru, ricunniscia ancu l'eredità essenziale trasmessa da i so parenti. U so babbu, malgradu una carriera luntana da e so proprie aspirazioni artistiche, li hà trasmessu u gustu di a cultura, di l'infurmazione è di u spettaculu. Victor Ardisson era passiunatu da i media è purtava u so figliolu à scopre filmi o à ascultà i prugrammi radiufonichi di l'epica. Hè cù u mo babbu chì aghju scupertu Europe 1 à i so principii. Cummentava l'infurmazioni. Mi lasciava sprime mi, cuntava Thierry Ardisson.
Dopu i so anni di zitellina, Thierry Ardisson custruisce una carriera chì u purterà assai luntanu da i so primi ricordi algerini. Diplomatu di una licenza d'inglese, principia in a publicità prima di diventà cuncettore-redattore è poi di fundà l'agenzia Business in 1978. Si face cunnosce per slogani diventati celebri prima d'invistisce a televisione à a fine di l'anni 1980. Cù emissioni cum'è Bains de minuit, Lunettes noires pour nuits blanches, Paris Dernière, poi Tout le monde en parle, impone un stile unicu.
Un annu dopu a so morte, l'imaghjina di Thierry Ardisson ferma dunque quella di un omu à e multiple facce : ghjurnalistu, produttore, scrittore, ma ancu zitellu sradicatu chì hà crisciutu trà parechji orizonti. Mers el-Kébir fermerà unu di i lochi fundatori di sta storia persunale, una cità portuaria algerina induve hè principiatu, luntanu da i piatti di televisione, u percorsu di quellu chì diventerà l'omu in neru.
Domande frequenti nantu à Thierry Ardisson è l'Algeria
Thierry Ardisson era un pied-noir ?
No, ellu ùn si cunsiderava micca cum'è un pied-noir. Hà passatu una parte di a so zitellina in Algeria, ma senza rivendicà una appartenenza identitaria à sta cumunità.
Induve hà campatu in Algeria ?
Hà campatu à Mers el-Kébir, una cità portuaria vicinu à Oran, induve u so babbu travagliava à a ristaurazione di a basa militare.
Perchè pianghjia quandu parlava di l'Algeria ?
In 2015, nantu à u piattu di Salut les Terriens !, hè statu scunvulutu da i ricordi di a so zitellina in Algeria, chì li purtavanu una forte emuzione.